Noile caracteristici de confidențialitate și securitate oferă utilizatorilor mai mult control și siguranță pentru o navigare liberă și lipsită de griji
București, România – 2 decembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi o nouă actualizare a Samsung Internet, browserul său web rapid, ușor de utilizat și de încredere. Samsung Internet 13.0 introduce o serie de noi caracteristici și îmbunătățiri concepute pentru a le oferi utilizatorilor cea mai bună și mai sigură experiență de navigare.
„La Samsung, ne optimizăm întotdeauna produsele și serviciile pentru a le oferi utilizatorilor cea mai bună experiență posibilă. Viața noastră este ancorată în mediul online din ce în ce mai mult, și pentru a rămâne mereu informat și conectat, dorim să le facilităm tuturor accesul rapid și în siguranță la tot ceea ce Internetul poate să ofere, știind că pot conta oricând pe noi în privința confidențialității”, a spus Du Kim, VP and Head of Web R&D Group, Mobile Communications Business de la Samsung Electronics.
Protejând utilizatorii de ochii curioși
În prezent, este din ce în ce mai greu să-ți dai seama care site web poate fi de încredere. Samsung Internet 13.0 propune o nouă interfață pentru solicitările de permisiunie, care va afișa un mesaj de avertizare în cazul în care site-ul web respectiv nu este de încredere și încearcă să păcălească utilizatorii pentru a permite trimiterea de notificări. Și pentru că suntem conștienți cât de mult contează pentru utilizatorii noștri confidențialitatea, modul Secret le permite să își șteargă automat istoricul de navigare de îndată ce toate paginile web sunt închise. De asemenea, o nouă pictogramă a modului Secret va fi afișată în bara de adrese ca parte a actualizării Samsung Internet 13.0, astfel încât acesta să fie mai ușor de recunoscut atunci când este activat. Pentru mai multe informații despre modul Secret, consultați noua secțiune Despre modul Secret.
UI pentru solicitarea permisiunii
O experiență mai bună de utilizare
Am introdus o serie de noi caracteristici și îmbunătățiri pentru ca Samsung Internet să fie și mai ușor de utilizat:
-
Acum puteți utiliza modul High contrast cu modul Dark pentru ca fonturile și alte componente să iasă în evidență și mai mult.
-
Samsung Internet 13.0 introduce, de asemenea, o bară de aplicații extensibilă pentru meniuri unde se regăsesc marcajele, paginile salvate, istoricul și descărcările.
-
Utilizatorii pot obține acum mai mult spațiu pe ecran ascunzând bara de status.
-
Atunci când vizionează un videoclip pe tot ecranul prin asistent video, aceștia îl pot opri atingând de două ori mijlocul ecranului.
-
Utilizatorii pot edita cu ușurință titlul marcajelor, astfel încât acestea să fie mai ușor de recunoscut și căutat.
Dacă utilizatorii folosesc deja browser-ul de Internet Samsung, aceștia vor primi o notificare în legătură cu disponibilitatea noii versiuni. De asemenea, aceștia pot descărca cea mai recentă versiune a browserului de internet Samsung de pe Google Play Store sau Galaxy Store.